Ghidul puseurilor de creștere ale bebelușilor: când și cum apar

De când ați devenit părinți, nopțile și zilele voastre au devenit mai lungi și pe când părea că ați dibuit programul lui bebe, apare iar o schimbare. Până în jurul vârstei de 1 an vor apărea multe schimbări în ritmul de creștere și dezvoltare fizică și cognitivă a copilului vostru. Dincolo de aceste schimbări inerente și benefice, până la urmă, pentru copilul vostru, este important să aflați despre puseurile de creștere ale bebelușilor, precum și despre salturile mentale.

Puseurile de creștere ale bebelușilor se referă pe perioade scurte de timp în care au loc schimbări într-un mod accelerat la nivelul dezvoltării fizice a copilului. De cealaltă parte, salturile mentale sau săptămânile minune cum sunt numite în literatura științifică de specialitate (engleză: wonder weeks) sunt, la fel, perioade scurte de timp în care bebelușul experimentează o dezvoltare cognitivă și emoțională foarte rapidă.

Atunci când apar puseurile de creștere, bebele s-ar putea să aibă o schimbare vizibilă de dispoziție: va fi mai morocănos, mai plângăcios, va vrea mai mult în brațe, va dormi mai puțin și mai des sau, dimpotrivă, va dormi mai rar, dar perioade mai lungi, va mânca mai mult ca de obicei, pe scurt, va fi o perioadă mai solicitantă pentru voi ca părinți, pentru că bebelușul va avea nevoie de mai multă atenție.

Trebuie să știți și că în timpul puseurilor de creștere nu au loc doar modificări în greutate sau lungime. Bebelușii își dezvoltă și diferite alte abilități motrice precum: rostogolirea de pe spate pe burtă, mersul târâș sau în patru labe, apucarea obiectelor cu mâna.

Când apar puseurile de creștere

Până la vârsta de 1 an copilașul vostru va experimenta opt puseuri de creștere, dintre care cel mai evident este puseul de creștere de la 4 luni când bebele își va dubla greutatea de la naștere.

Puseurile de creștere durează în medie 2-3 zile, dar uneori pot dura chiar o săptămână. Dacă durează 2-3 zile, atunci, de cele mai multe ori trec neobservate de către părinți. Dacă, însă, puseul durează mai multe zile, cu siguranță veți remarca schimbările de comportament și de dispoziție la copilul vostru. Nu vă îngrijorați, însă. Totul este perfect normal.

Iată principalele modificări prin care va trece bebelușul vostru:

Puseul de creștere de la 7-10 zile de la naștere

În primele 10 zile de viață ale bebelușului are loc o creștere accelerată de înălțime. Veți remarca faptul că hainele ce le-ați dat în primele zile de viață ale bebelușului și care atunci păreau mari, acum, în ziua a 10-a arată perfect pe bebeluș. De asemenea, în primele zile de la naștere, bebelușul pierde câteva sute de grame în greutate, ceea ce reprezintă un fapt absolut normal. În principiu, în următoarele 10 zile va recupera pierderea în greutate.

Puseul de creștere de la 2-3 săptămâni

Bebelușul va câștiga greutatea de la naștere și va necesita mai multă mâncare, fie că este alăptat, fie că primește formula de lapte. Practic, se va liniști atunci când primește lapte. În această perioadă pot apărea colicii, dar nu este obligatoriu ca toți bebelușii să treacă prin aceste perioade intense de agitație și plâns. Hainele de la naștere s-ar putea ca deja să nu-i mai fie bune. Somnul bebelușului s-ar putea să fie afectat. Bebelușul începe să aibă perioade de veghe mai lungi și să doarmă mai puțin. Dacă la început dormea aproximativ 18-19 ore din 24, fiind treaz în reprize de câte 45-60 minute, acum ajunge să doarmă în jur de 16-17 ore.

Puseul de creștere de la 4-6 săptămâni

După prima lună de viață, adică în jur de 4-6 săptămâni vei observa că deja căciulița purtată la naștere nu-i mai este bună. Asta înseamnă că circumferința craniană a bebelușului tău a crescut. De asemenea, în această perioadă, cu siguranță hainele de la început nu-i mai vin copilașului tău. Poate fi mai agitat și cu nevoie mai mare de hrănire. Bebelușul își poate susține mai bine capul când este pe pieptul tău. Poate avea tendința să-și miște capul de pe o parte pe alta.

Puseul de creștere de la 3 luni

Deja la 3 luni, bebelușul a crescut destul de mult față de naștere, atât în greutate, cât și în lungime. Va purta cu totul alte haine. Își susține bine capul și are tendința să se rostogolească de pe spate pe burtă. Este mult mai activ, își mișcă mânuțele și piciorușele foarte des. Vederea lui este mult mai bună, are tendința să întoarcă capul atunci când aude o voce sau vede o față cunoscută.

Bineînțeles, poate fi mai agitat în somn și cu nevoie mai mare de hrană.

Puseul de creștere de la 4 luni

În a 4-a lună de viață, bebelușul, în general, va atinge dublul greutății de la naștere. Practic, în primele luni de viață, bebelușul câștigă aproximativ câte 1 kg pe lună. Unii copii, mai ales cei alăptați, s-ar putea să ia mai puțin în greutate. Nu trebuie să te îngrijorezi atât timp cât este monitorizat de către medicul pediatru sau de familie, precum și dacă sunt respectate două condiții: copilul are 3-4 scutece umede pe zi, precum și ia constant în greutate.

După vârsta de 4 luni, la unii copii se poate observa o stagnare în greutate datorită faptului că bebelușul se mișcă din ce în ce mai mult. Este mai activ: se rostogolește, mișcă mâinile și picioarele foarte des, strânge tare obiectele în mână, este curios să apuce obiecte și să le ducă la gură.

Deja de la 4 luni pot apărea dinții. La majoritatea copiilor încetează perioada de colici și apare perioada erupțiilor dentare.

Puseul de creștere de la 6 luni

La 6 luni, copilul va avea capacitatea să se susțină stând în fund și va avea o coordonare ochi-mână-gură destul de bună (adică va apuca obiectele pe care le vede și le va duce la gură). Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) diversificarea bebelușilor începe la 6 luni. Găsești aici un articol pe tema diversificarea bebelușilor. Bebelușul este capabil să se târască ori să meargă în patru labe, dar asta nu înseamnă că se va pune în fund singur. Cam în jur de 8 luni va învăța această abilitate. Important este că atunci când îl veți pune în fund, copilul să aibă capacitatea fizică necesară de a rămâne în această poziție măcar câteva secunde. Musculatura lui se dezvoltă foarte mult în această perioadă.

Nevoia de hrană este mai accentuată, de aceea medicii recomandă diversificarea alimentației. Deja formula de lapte sau laptele de la sân nu-i mai poate asigura aportul necesar de vitamine și minerale necesar unei dezvoltări armonioase.

Puseul de creștere de la 9 luni

În această perioadă, bebelușii își măresc greutatea, lungimea și circumferința capului. Iar unii dintre copii manifestă tendința de a se ridica în picioare. Le place să stea sprijiniți de marginea patului și să facă 1-2 pași în stânga și în dreapta.

Și după vârsta de 1 an există o serie de puseuri de creștere. În jurul vâstei de 1 an, bebelușul tău, care de acum nu mai este chiar un bebe mic, va începe să umble. Poate la început, va dori să fie ținut de mână, dar vă veți da seama că dorința de a umbla și explora este a lui atunci când își va îndrepta pașii în direcția dorită de el și nu neapărat de tine.

Deja copiii își măresc greutatea de la naștere de trei ori, unii dintre copii chiar și de patru ori. În jurul vârstei de 2 ani, lungimea ajunge să fie mai mare cu 30-40 cm față de cea de la naștere. Mai jos puteți vedea un grafic de creștere conform estimărilor OMS.

 

Vârsta

Greutatea în kg

Lungimea/ înălțimea în cm

 

Fete

Băieți

Fete

Băieți

1 lună

3,2-5,5

3,4-5,8

50,0-54,7

50,8-58,6

2 luni

3,9-6,6

4,3-7,1

53,2-60,9

54,4-62,4

3 luni

4,5-7,5

5,0-8,0

55,8-63,8

57,3-65,5

4 luni

5,0-8,2

5,6-8,7

58,0-66,2

59,7-68,0

5 luni

5,4-8,8

6,0-9,3

59,9-68,2

61,7-70,1

6 luni

5,7-9,3

6,4-9,8

61,5-70,0

63,3-71,9

7 luni

6,0-9,8

6,7-10,3

62,9-71,6

64,8-73,5

8 luni

6,3-10,2

6,9-10,7

64,3-73,2

66,2-75,0

9 luni

6,5-10,5

7,1-11,0

65,6-74,7

67,5-76,5

10 luni

6,7-10,9

7,4-11,4

66,8-76,1

68,7-77,9

11 luni

6,9-11,2

7,6-11,7

68,0-77,5

69,9-79,2

12 luni

7,0-11,5

7,7-12,0

69,2-78,9

71,0-80,5

15 luni

8,8-10,4

9,6-11,1

76-78

77-80

18 luni

9,4-11,1

10,15-11,8

78-82

80-84

21 luni

10,5-12,5

10,7-12,5

82-86

83-87

24 luni

11,7-13,5

11,2-13,1

86-88

86-89

 

După cum se poate observa, există anumite intervale de creștere, așa că nu trebuie să vă  impacientați dacă copilul vostru nu este foarte grăsuț sau lung. Important este să crească constant, să se observe progres și să fie sub monitorizarea unui pediatru, mai ales în primul an de viață.

Cum se manifestă puseurile de creștere

După cum am amintit mai sus, în aceste perioade de creștere și dezvoltare fizică și motorie, bebelușii au tendința să mănânce mai mult, să doarmă fie mai mult, fie mai puțin sau în reprize mai scurte, să fie mai agitați, mai plângăcioși, mai solicitanți. Sau, bineînțeles, există posibilitatea ca aceste perioade să treacă aproape neobservate, doar că din punct de vedere fizic, cu siguranță veți remarca schimbările. Mai ales acum că ați și aflat ce se întâmplă cu bebelușul vostru în acele perioade.

Așadar, puseurile de creștere sunt caracterizate prin agitație și dezvoltare accelerată. În primul an de viață, copilul tău trece printr-o serie de transformări fizice care îl ajută să devină copilașul cu care în curând te vei plimba de mânuță prin parc. Pot fi perioade dificile, dar absolut necesare în dezvoltarea fizică și motrică a bebelușului tău.

Pe lângă nevoia de hrană mai multă și de somn uneori mai puțin, bebelușul tău s-ar putea să simtă disconfort la tot pasul și să fie mai plângăcios și mai „lipicios”, să aibă mai multă nevoie de mama lui. Această dezvoltare din punct de vedere fizic, așa cum am scris și la începutul articolului, merge în tandem cu o dezvoltare din punct de vedere cognitiv, așa încât pe măsură ce crește copilul tău va experiementa lumea la un alt nivel, o va cunoaște diferit pe măsură ce trece timpul.

Ce poți să faci pentru tine ca părinte și pentru bebelușul tău atunci când apar puseurile de creștere

În perioadele de creștere, bebelușul vostru va avea nevoie de mai multă atenție din partea voastră, în special a mamei. Va avea nevoie ca mama fie să-l țină mai mult în brațe, fie să petreacă mai mult timp cu el sau chiar să practice tehnica piele pe piele atunci când este în primele luni de viață și mai are și colici pe de-asupra.

Are nevoie de mai multă hrană și dacă este alăptat, mama va avea, poate, tendința de a suplimenta cu formulă de lapte, pentru că bebele pare că nu se mai satură. Să nu vă îngrijorați, corpul mamei va produce lapte atât cât are nevoie bebele cu condiția să fie pus la sân cât de des cere. Nu vă îngrijorați că încă plânge și pare agitat. În interiorul corpului lui se întâmplă anumite schimbări de ordin fizic și mental care pot să-i producă disconfort. S-ar putea ca gălăgia sau lumina să-l deranjeze mai mult. Să aibă colici sau erupții dentare. Sau pur și simplu are nevoie de contactul fizic cu un adult ca să se simtă protejat și în siguranță. Oferiți-i iubirea și căldura voastră ori de câte ori puteți pentru că atingerile și mângâierile voastre îl vor ajuta să i se dezvolte creierul pentru că se vor crea noi și noi legături cu fiecare senzație și reacție pe care o provocați copilului vostru.

Iar tu, ca mamă sau ca tată, ai nevoie, de asemenea, să ai grijă de tine. Să te hrănești corespunzător și să te odihnești atât cât are nevoie corpul ca să facă față schimbărilor din viața ta. Evident, un somn îndestulător în viața proaspetelor mămici (și chiar tătici) poate fi o utopie, dar este necesar, totuși, să ai grijă și de odihna ta.

L-ai găsit util? Poate le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? :)

2 thoughts on “Ghidul puseurilor de creștere ale bebelușilor: când și cum apar”

  1. Pingback: Tot ce trebuie să știi despre dezvoltarea bebelușului pe luni, în primul an de viață - Helperz Blog

  2. Pingback: Dezvoltarea cognitivă și salturi mentale la bebelusi - Helperz Blog

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top